Dolge

AvatarTraim si asta ne ocupa tot timpul

Maritis

si viata
imi fu alaturi
pana cand moartea
ne desparti

Ecouri

PITORESC
„And i say Romania is my country” spunea un cantecel de inspiratie Metrorex ce surprindea sub o foarte buna lumina pitorescul subteran al Bucurestilor.Anii au trecut, Radu a facut armata si patina timpului si-a pus amprenta asupra locului... geaca de blugi s-a demodat, cersetorii si aurolacii sunt efecte de peisaj, intrarea se face pe baza de cartele si pitorescul acela a devenit pitorescul acesta. Pitorescul acesta, ce te uimeste mereu cu refrenuri din alte „pitorescuri” silabisite sau splendid fredonate de menestrelii mereu in cautarea unor „easy money” (subconstient, in a unei „easy audience” ), cu cersetorii ce te privesc crucis cand te intreaba politicosi si derutati incotro o fi Gara de Nord, cu markerele de pe marmura peretilor stand marturie razboaielor pubertatii in plina expansiune sau, uneori, din pacate, a uneia prelungite adanc in timp.

UNDERGROUND
• PRESA
Si totusi, dupa cum se spune, unele lucruri nu se schimba niciodata. Cam asta ar fi de spus despre mastile din metrou, acele masti ce te privesc pe furis in ritualul ce se repeta obsesiv dupa fiecare statie. Oamenii urca si coboara ca la bursa si fiecare dintre pasageri isi face acomodarea vizuala de rigoare dupa fiecare statie. Daca stai bine sa te gandesti, transportul in comun e destul de obositor...pentru ochi si gat. In rest, nimic transparent in aceste fete de provenienta „bloc”, infundate in ziar, uneori mai bun, alteori mai prost, de cele mai multe ori Libertatea (n-am categorie pentru acesta). Cate o Academie, cate un Adevar, niscaiva Capitaluri, si multi, multi vecini de scaun mult prea curiosi fata de articolele din ziua/saptamana respectiva.

• NEWS
Mai nou, de cateva zile incoa’, observ un fenomen destul de ciudat, ce are antecedente in 2002. De la 18 la 40-50, tot acest interval al varstelor pare a avea o noua obsesie: cartulia pe a carei coperti aurii scrie cu cifre mari, mai mari decat usierul din Fire,sau de la Lido dupa cum ar spune un amic, „300”. Se pare ca topul lansat de saptamanalul economic Capital a reusit sa creeze un climat propice surfingului. Dincolo de frenezia cu care a fost dezbatut in media, dincolo de intrebarile, uneori natangi, ale unor moderatori nefamiliarizati cu uzitata „banii vorbesc”, dincolo de marea fotografie in care au incaput doar cei 300 si cei in masura sa-i barfeasca pe sticla, in eter, pe foaie, este de remarcat reactia romanului de rand.
Unirii 1- o fatuca de 18 ani coboara rupand nervos ambalajul cartuliei; Inacului-Victoriei 2: doua tinere rasfoiesc cartulia; Romana-Universitate-doua doamne la 30 de ani se aseaza in fata mea.Conversatie:
„ ...ai vazut ca cica nu avem nici un miliardar in dolari...”
„Da, dar primul are 800, in doi ani poate vom avea”
........
Se spune ca „ban la ban trage”..si privind topul poate ca asa e...mi se pare chiar logic. Privind insa pe langa top as spune ca „sarac la ban trage”. E fascinant sa vezi cum oameni de diverse varste si proveniente sociale, sunt atrasi de auriul acelor coperti. E fascinanta fascinatia romanului pentru ban.
De ce oare? Ce scrie in acel top? Banuiesc ca prezinta reteta magica a succesului-asta or fi crezand acesti muritori? Aici am dubii: Acesta va fi oare motivul LOR, motiv ce sta la baza achizitionarii acestui supliment, sau o fi chiar motivul MEU, motivul ce ma indeamna sa imi arunc ochii prin el? Nu stiu. Inca astept sa mi-l imprumute o amica a prietenei mele – sunt prea zgarcit sa dau 50 000 pe el.
Om fi toti niste fluturi atrasi orbeste de sclipirile aurii ale unori bani imaginari?
Avand in spate o buna reteta psihologica, suplimentu’ asta, destul de important in caracterizarea economiei romanesti, reuseste sa ii induca omului de rand impresia ca pentru o zi este important, ca citind aceste informatii apartine cumva clubului select cu numar de membri: 300.
Pana la urma, intr-o Romanie taranda spre usa in spatele careia se afla „Uniunea Tuturor Posibilitatilor”, cel mai bine vandut produs este Banul.

ABBA
Azi m-am hotarat sa fac ceva...nu stiu ce.Asa ma hotarasc zilnic.Sa invat pentru a lua bursa, sa devin copywriter, sa creez sigle, sa imi deschid firma...Trebuie sa fac ceva sa ma integrez in societatea asta de consum demential. Trebuie sa fac ceva sa scot bani. Multi, multi, multi bani.
Promotie in hypermarketul de la capatu lu’ 14: plec sa cumpar - unde mai gasesc eu asa ceva la pretul asta?...(desi n-am trebuinta)

AND I SAY ROMANIA IS MY COUNTRY
No comment