carpeste gaura din cer
carpeste cu ce ai la-ndemana
cu ploi ori cu noroi,
cu flori de piatra
ori carne sfartecata;
mi-e sila de lumina,
de golul ce isi zice soare.
mi-e scarba de lume,
de cei ce au catare.
saruta-mi ochii-n mucegai,
minte-ma ca sunt
cuprinde mana rece
alunga-mi dorul de pamant.

sa cada multa noapte
peste o viata dusa
sa fie cald si bine
pentru o lume stearsa
sa fie Craciun
brad si globuri,parfum
de cozonac si tutun
sa cante colinde si cantece
de dincolo.
sa uit crestineste de soarta;
sa ma spanzur
cu ghirlanda din poarta

de ce-as fi alb
in asfintit
de ce sa mai exist,
sa calc catre sfarsit?
sa ma tarasc cersind
o cauza de a visa
sa-mi reprosez ca sunt
epava
ce a stiut prin tine a iubi.
Nu merit,si nici lumea,
nu voi a fi
nebunul cu urmasi
caci jumatate sunt doar eu,
caci e prea gol si imperfect...
in tine-as vrea sa ma opresti
as vrea macar sa-mi spui
ca n-am sa fiu nicicand
al nimanui...

trecand printre siruri
nesfarsite de vieti
mimam
existenta;
mucegai in unghere
de sine,stinghere priviri
ale unui inger
mult prea orb
pentru a fi.
trecand printre siruri
nesfarsite de vieti
uitam
existenta;
muguri in pavaj,
dimensiuni fade
ale unui timp
defunct

Respiram un aer de seara urbana,inhalam atmosfera unei dupa-amiezi aglomerate,gandeam acele ganduri evadate prematur din spatele a patru pereti ai cutiilor de chibrit.Era un ciudat sentiment de du-te fara vino,acea imbatranire cand ajungi sa ajustezi prezentul dupa obsesivele nostalgii ale viitorului,cand intre infinite linii de rosu marionet singura salvare este batranul eu si sufletul de langa.
Cata absurditate in tineretea anilor ce se miscau detasat pe muzica generatiei.Cat nenoroc sa iti vezi picioarele balansandu-se deasupra curgerii tulburi a unui timp si mai tulbure.Si ce oroare sa observi deseurile duse la vale de fluviul celor ce va sa vie.
Cu mainile in buzunar,cu barba sau copii,ori poate deloc e aceeasi mahmureala a maturitatii.E acel "voi veni" plin de mucegaiul dapartarii,e speranta recastigarii unor amintiri impietrite.E acel "nu voi veni" las,incapabil sa opreasca numarul anilor,acel "nu voi veni"ce priveste neputincios pastila din palma sau caldaramul autostrazii de dedesubt.
Sunt ganduri pierdute in efemerul unui asfintit de vara,sunt trairile pictate intre norii de eter,pastelate de fumul viitorului.
Si peste tot e acea teama de a rosti neganditul.E groaza imateriala a intalnirii in doua dimensiuni.Fara.Cu mainile in buzunar,cu barba sau cu copii,ori poate deloc.Gandesc ca deloc.

Pelegrin prin existenta
nicicand n-am intalnit
un om frumos.
Vagabond al nemuririi
nicicand n-am auzit
de vraciul ce vindeca
sindromul vietii.
Subconstient,m-am lasat
purtat de busola muta
a sufletului.
Fara zvonuri,
mi-a schitat pasii
spre tine

Doar nisipul
a simtit gandul
ce a mangaiat cercul
in umbra norilor
odata plutitori

In oglinda lunii
copilul fericit
isi pleaca sufletul
si intreaba ciudatul
providentei
de ce i se spune
ca doar el e fericit

Doar verdele ochilor
la crepuscul
s-a scurs sfios
catre soaptele
primei dimineti
si doar verdele ochilor
creioneaza un mirat si umed
semn de intrebare

Erau vorbe
ce vor fi fost ele oare
copile de ce ai sti
cand doar nisipul a simtit
durerea

Imi pare rau ca nu mai am nimic de spus.

Cand nu stii ce va urma numai singuratatea spune ca va fi asemanator ca si altadata. N-am avut nici un vis.Fara vise!...cand nu stiam nimic...si din cate intrebari mi-am pus nu ramane nici una cand ma uit in oglinda si nimeni nu intelege tacerea lucrurilor.

Cat de strain ma simt cand aprind lampa,in tacerea odaii care nu spune decat ca este si moarte!Dupa atata intrebare asupra celor fara de inceput si fara sfarsit simt aceeasi imbatranire.La urma urmei,dupa multe carari,dam pe acelasi drum...si totusi...pe drumuri,

lumea pare cautand o iesire si n-o gaseste.

Daca vrei sa ramai pe ganduri,pe aceste alei de toamna, e prea mult mister si nu e nimenisa rada sau sa te planga.

Timpul se repeta inspaimantator in haos si,calculat,in artificial. Cate intalniri,mai ieftine sau scumpe,si cate strazi cu gradini plouate,cu parfum de toamna...pare o carte cu ingeri,demoni,stele,suflete si alte vedenii...peste tot plutea dezgustul unui veac.Dormiin pace,trasnet atoatestiutor,ucide si clipa aceasta care spune ca esti nimic!

Sosi tarziu,pe cand uitasem pentru ce am venit...Era intr-un salon de magie.O noapte de iarna,care trecea tacuta,intr-o strada laturalnica;pe la ferestre si printre cativa arbori ningea pentru prima oara in viata lui.

...si am uitat apele amari ce plouau in targul cu garle si podete;si noaptea,noaptea ne ducea in noapte...

Cand va ninge,cat de frumos va fi prin orasul alb...fiecare avem o poezie a noastra.

Voi rosti destule greseli de aici inainte, ramanand sa plang pentru cele ce nu le pot spune...imi pare rau ca nu mai am nimic de spus: privesc.

Noi,
ingeri cazuti
in noroaiele lumii
ce inca mai cauta
in agonie lumina

intruchipez
ceea ce am fost mereu
intruchipez
temator acelasi eu
deopotriva
demon si dumnezeu
deopotriva
tarana si mare
si port cu mine
rusinat-imi cer iertare
mandru-va cer iertare
fiinta ce urla grotesc
eu nu sunt om!
n-am sa traiesc!

din ceea ce nu cunoaste limite
am sa desprind vocala
ce va inchide
in spatele elipsei
camara existentei mele

imi caut inceputul.
ofer recompensa.
imi caut prezentul.
ofer indicii.
imi caut viitorul.
nu ofer nimic.
ma caut pe mine.
nu m-ati vazut?
eram pe aici pe undeva,
acum un an...
acum doi...
acum...
mereu ma pierd din priviri
in drumul spre mine.